Vânătoare...

marți, 28 septembrie 2010

...De suflete, de vise, de trupuri şi de şoapte. De nopţi, de îngeri şi de demoni.

Aştept încordată cu simţurile aprinse, cu gândurile arse, cu sufletul transformat în cenuşă. Aștept... Pierdut printre vise apari... cu respirația grea, cu trupul obosit. Brațele tale mă înlănțuie timid... capcana e gata! Și prada-i acolo!

Țin ochii închiși ca să ascund fiara... mă lupt și cu tine... mă lupt și cu ea. Sângele inundă furios venele-mi împietrite și goale. Inima pulsează asurzitor spărgându-mi pieptul. Gândurile dispar unul câte unul și nu mai simt nimic... și nu mai aud nimic.

Știu! Ești acolo! Te mângâi ușor și îți sfâșii pielea. Te privesc în ochi și îți înec sufletul. Îți șoptesc la ureche și îți sparg timpanul. Te sărut rupând bucăți din trupul tău șiroind de sânge. Strigi de durere, dar nu te mai poți desprinde, nu te mai poți lupta... Ți-am furat viața, ți-am anihilat gândurie, ți-am răpit sufletul.

Te privesc cum cazi ușor între pernele însângerate. Îmi simt trupul cum se dezintegrează, pierzându-se printre lumi necunoscute de vise țesute în tăcere. Fiara a adormit, prada agonizează încă iar eu...
... eu doar zâmbesc.

Zile...

marți, 21 septembrie 2010

Sunt zile în care dansez cu visele mele în săli pline de suflete ce mă privesc zâmbind. Sunt zile în care cânt într-o limbă pe care doar inima mea o poate înţelege şi pe care urechea nu o poate nici măcar percepe. Azi doar ascult... şi tac... Aud şoaptele nopţilor ce ne despart, aud tremurul mâinilor ce s-au atins de mult, aud teama frunzelor ce încă nu s-au desprins de pe crengi. Aud fiecare iluzie ce a murit vreodată în inima fiecărei umbre fugare.

Sunt zile în care alerg peste câmpiile ţesute de imaginaţia mea, calcând iarba udă de sudoarea pământului. Parfum de cântec îmi mângâie trupul şi o rază de soare îmi duce trena de petale. Azi câmpul s-a destrămat şi s-a lăsat purtat de vânt spre alte orizonturi. Azi stau... pe marginea sufletului meu şi îi privesc abisul. Respir cu teamă ca nu cumva să îl sperii. Suntem doar noi... eu şi el... privindu-ne întrebători pe unde am mai umblat. Suntem doar noi... şi, pentru prima oară, îmi place.

Azi nu trăiesc ci doar visez.

Amestec...

duminică, 19 septembrie 2010

...de gânduri... şi iluzii... şi sentimente. Te iubesc acum... peste o secundă te detest. Zâmbesc printre lacrimi şi plâng râzând... dar tu nu înţelegi. Şi taci. Şi mă priveşti ca pe un om căzut din lumi îndepărtate şi stranii.

Am o inimă de foc închisă într-un trup de gheaţă. Am o minte ce aleargă printre vise captivă într-o lume pietrificată... ce a uitat să viseze... ce a uitat să alerge. Am speranţe ce zboară într-un Univers mort în care până şi timpul stă pe loc. Port o mască ce îmi zgârie chipul, dar ce îmi apară sufletul.

Şi mă priveşti din nou... şi nu vezi nimic dn toate astea. Nici picătura de apă ce se prelinge uşor pe tâmplă pentru că sufletul îmi topeşte trupul. Nici gândurile ce se lovesc violent de pereţii încăperilor goale construite de oameni indiferenţi şi uitate acolo. Nici speranţele cu aripi frânte ce zboară haotic, căutându-şi echilibrul. Nici aţele cu care îmi leg în fiecare dimineaţă masca temându-mă ca nu cumva această să cadă în mijlocul mulţimii.

Şi nu vezi nimic...

100

duminică, 5 septembrie 2010

O mare albă se așterne tăcut în fața ochilor mei. Bărcuțe mici și albastre apar la orizont, legănându-se ușor. Se ascund timid printre valuri și printre gândurile mele. Le aleg cu grijă și le împing pe mare... Sunt cuvintele ce le regăsesc doar aici, închisă într-o încăpere goală a minții mele, cu sufletul pe masă, pregătit pentru disecție.

Uneori scriu încet, privind pe geam la cerul prea albastru și senin, la culorile orașului ce se topesc și se amestecă interminabil. Alteori cuvintele lovesc nemilos foaia albă ca o ploaie torențială ce distruge și eliberează. În ochi ascund furtuna ce îmi îneacă sufletul. Marea cea albă devine agitată și picături mari cad peste bărcuțele albastre ce poartă povara sentimentelor mele ascunse în cutii mari de metal.

Uneori scriu râzând și cuvintele dansează bucuroase, mângâiate de lumina zâmbetului meu. Alteori se așează posomorâte ca în fața unui pluton de execuție, îndurând curajoase loviturile lacrimilor și ale bucățelelor de suflet ce cad peste ele.

Aici sunt eu... cu sufletul în mâini și cu gândurile goale. Locul în care trăiesc, scriu și plâng... iar voi... voi sunteți cei care îmi citiți sufletul.

*Pentru toți cei 100 care petrec câteva minute în fața acestui blog*

Reading me...