16

duminică, 3 mai 2015



Am sufletul strâmb... și pustiu, părăsit

de fiorii ce stinși stau sub pleoape,
sub ploaia amară și grea, de granit,
când visul meu plânge în noapte,
când pașii se-ntorc iar și iar în trecut,
sub coaste sfărâmate-n durere
și-n zilele gri, modelate din lut,
din lacrimi și praf stins de stele.

Port golul în mine și sub tâmplele reci
amintirea se scurge-n tăcere
legată de glezne, și-aș vrea să nu pleci,
mai stai doar o clipă în brațele mele,
zâmbește-mi din nou și spune-mi povești
ca-n serile îngropate de vreme,
când stăteai ore în șir numai să ne privești,
când târziu era încă devreme.


Reading me...