De ce scriu

luni, 24 martie 2014


E întuneric și demonii dorm cu genele strânse, sub aripa nopții, peste gleznele mele. E frig și e ceață lăptoasă de sentimente îngropate prin noi sub cântec de lună plină și dans de lumini distante, stele promise pământului. E gol și stihii se împletesc între coaste îmbrăcate în amintiri zdrențuite, sfâșiate de orele ce cad peste durerile înfipte în suflet. E un destin spart prin care curge lacrima amară a timpului și e o perna umedă pe care pune capul singurătatea cu ochi triști și buze mușcate, de sânge, pentru a ascunde nodul din gat și mâinile goale, desperecheate. E o arsură fără de chip ce mi se aprinde sub tâmple și îmi transformă gândul în scrum, plutind printre sinapse, rătăcind sensul cuvintelor și-al zilelor ce se adună pe la ferestrele sufletului părăsit. E o durere mută ce curge în cuvinte, pe obraji, pe geamurile ce mă strâng în colivia lor și îmi strivesc zâmbetul. E strigăt într-o lume de surzi... de-asta scriu.


* De ce scriu ei, în tabel la Psi *

Ziua 30

vineri, 14 martie 2014


Drum...
Visele mă dor și pleoapele se închid sub lacrima ce se înnoadă cu dorul și cu griul vătuit al norilor. Bagajele așteaptă tăcute la ușă, două cripte mari purtând în ele îngerii ce acum privesc în altă parte neputând să suporte sunetul sufletului rupt și mirosul aripilor arse în crematoriul timpului cu chip de Cerber. E curios cum în ele poate încăpea viața unui om în timp ce trupul nu reușește să ascundă în el nici măcar tristețea ce i se înfășoară pe suflet precum iedera, gata-gata să îl sufoce. Inima se chircește într-un colț mucegăit de cameră albă. Nu vrea să plece; de ce ar vrea când locul ăsta i-a numărat toate bătăile și îi cunoaște toate tresăririle? De ce ar vrea când știe că aici tu îți vei odihni gândurile și vei respira liniștit aerul ce până de curând l-ați umplut de zâmbete și-apoi l-ați împărțit în două jumătăți ale aceleiași speranțe?

E târziu și nu o pot convinge că fără ea am coastele goale și frig alergându-mi prin vene. E târziu și timpul bate nervos din piciorul clipei. Ai grijă de ea. E acolo, în colțul din stânga ta. Încă bate, încă te așteaptă, încă trăiește pentru surâsul tău.

O lună...
Atât mi-ai dat. Iar eu ți-am dat înapoi 30 de bucățele de suflet și nu am păstrat niciuna pentru mine pentru că fără tine el ar fi doar un copil orfan pierdut pe străzi murdare și întunecate iar eu aș fi doar o fantasmă bântuind ruinele unui templu numit Viață. A fost drumul meu spre tine...

Spune-mi, am ajuns?

Ziua 29



Un zâmbet se desface,
dinspre suflet spre buze,
de pe gânduri sub pleoape,
dintre stele peste noi
căci tu îmi ești ascuțitor de vise
colorate și moi.


Gând din cuvânt vă așteaptă în tabelul Irealiei iar ascuțitorul ne-a fost sugerat de Ghurhu 

Ziua 28

luni, 10 martie 2014


Dor...
Încă nu-i timpul,
dar îl simt,
îmi bate în inimă
și îmi adună norii pe tâmple.
De ce?
Spune-mi că-i doar o clipă
și că timpul s-a oprit
pentru un sărut etern
ca și iubirea ce îmi umple
ochii
de lacrimi,
atunci când te privesc.
Mai stai!
și lasă-mi sufletul
încă puțin
în palmele tale.
Poartă-l!
Așa cum eu îți port puloverul
pentru că miroase a tine
și a parfum de soare.
Încă nu-i timpul...
și-atunci de ce foaia
mi-e plină de picuri sărați
curgând pe obraz?
Doare.

Ceapa (Ziua 27)

duminică, 9 martie 2014


Pe umăr port sărutul
unei dimineți împărțite la doi,
pe buze se naște cuvântul
iubirii crescute în noi,
pe tâmple se cerne gândul
îmbrățișării tale moi
și ochii îmi poartă zâmbetul
conturat cu albastru-între foi.

Dar clipa se sfărâma rece,
furtuna cade din nori,
totul e gol, totul trece,
smoala curge pe flori.

Pe umăr înfierat stă regretul
și ziua se fărâmă; șiroi
de lacrimi ce-mi zguduie pieptul
și șoapte-ofilite; un roi
de secunde demolându-mi iar templul
ascuns după ochii mei goi,
căci vorbele tale par cepe
ce picură venin dintre foi.

Pierd iarăși tot însă sper
că iubirea ne poate salva
într-o lume-n care stele pier,
dar renasc, strălucind, undeva.

* Despre alte cepe, în tabel la Psi

Ziua 26

sâmbătă, 8 martie 2014


Vis...
Gânduri ard pereții înroșiți ai minții ce poartă pecetea unui zbor devorator de înalturi prins în cercuri mari de aripile noastre ce-au fost cândva de plumb rece îmbrăcat în smoala timpului ce topește în el visele tivite pe nori și planurile lui „mâine”. Clipa se frânge sub pașii grăbiți, în ritm de tic-tac, ce ne dansează destinul și ne joacă speranțele la ruletă. Ieri a fost doar un fir de praf ce azi a născut o galaxie dintr-un Big Bang de mirări și de șoapte plutind între noi, pe oceanul de asfalt și gri. Din lutul amorf al lui „poate” mâinile modelează amfore ce poartă în ele viață. Degetele se umplu de stele pisate, aprinse, scânteind în noaptea grea a îndoielii și a temerilor ce ni se cuibăresc în suflet, vierme ascuns în rotundul roșu al mărului.

Visul tău se împletește cu al meu: doi pescăruși deasupra mării agitate în care oameni mici se îneacă tăcuți. Zâmbetele ne sunt azi călăuze, beduini tainici ai deșertului de lacrimi strânse pe perne în nopți fără de lună ori speranță. În depărtare se aud ecouri: viața nouă ce ne cheamă într-o îmbrățișare fugară ce nu știm ce ne va aduce. Și valuri... valuri ce se fărâmă pe țărm, sărutate de briza răcoroasă și învelite de mantia înstelată și de lampadarele aprinse a promisiune. Pleoapele-s grele de gândurile noi atârnate de gene și de toate întrebările desenate în gesturi. Aripile-s obosite iar visele dorm surâzătoare unul lângă celălalt. Al tău. Al meu. Noi.


* Vise împlinite să aveți, dragele mele și La mulți ani! de 8 Martie *



Ziua 25



Încremenire...
Orele trec ca un fum albicios pierdut în uitare. Dansează prin aer cu mișcări fluide și moi de porumbel picurat cu lapte, însetat de zbor și zare albastră, și-apoi se topesc în nemișcare ca și cum totul ar fi fost doar o părere mută. Brațele îmi pulsează de dorul inconfundabil și nestins al îmbrățișărilor noastre precum o rană deschisă colorând cu roșu-sângeriu carnea din care a fost tăiată. Corpul se învârte gol printre așternuturile reci îmbibate în coșmaruri și tăcerea lichidă ce se scurge pe pereți, împodobite cu ghirlande de mucegai și mirosind a cauciuc ars. Liniștea asta îmi asurzește urechile.

Dimineața te aduce obosit precum marea aduce la țărm trupurile furate de sirene printre ochiuri albastre de mătase și printre undele clare ce se sparg în curcubee minuscule, de stânci. Palma îți este caldă și poartă rotundul dantelat al sânului meu printre amprentele fine, poartă parfumul așteptării mele și șoapta nescrisă încă pe buzele noastre. Inima se întoarce iar la locul ei între coastele mele abandonate fantasmelor cu ochi de himere și voci de amăgiri dulci aducătoare de furtuni. Coșmarul se topește-n vis legat cu zâmbet cernut pe tâmple a împlinire. 

Ploaia se scurge pe geamuri într-un spectacol dezolant ce îmi inundă trupul obosit. Buldozerele cuvintelor tale se lovesc de marginile de sticlă ale distanțelor pe care sufletele noastre, ascunse în buzunare, și le desenează acum printre genele surate și printre bătăile de aripi. „Mi-e dor!”, „Te iubesc!”, „Mâine...”


* Cuvintele lor: „Scorpio”, „Oglinda lui Erised”, „AdrianaT”, „Vienela”, „Adriana”, „Dan”, „Carmen Pricop”, „Maya”, „Vavaly”, „Drugwash”, „Vântdetoamnă”, „Adicherish”, „Dia naicu”, „Adelina”, „Matilda”, „Laura Laly” sub bagheta magică a lui „Psi

Ziua 24

miercuri, 5 martie 2014


Iubire...
Te privesc zâmbind în timp ce te plimbi cu pași mari prin casă. Încerci să nu uiți iar eu încerc să mă umplu de tine, să mi te tatuez pe încheieturi și pe retina ce altfel ar aparține unui orb pierdut într-o lume de culoare din care ochii lui nu vor putea nicicând gusta. Clipele se rostogolesc smulse din clepsidră - mângâieri smulse din carnea mea învinețită de dorul ce încă nu s-a născut, dar pe care îl ghicesc apăsător și dureros sub sânul stâng. Viața noastră, un șir de veniri și plecări, un dans ce ni se scurge pe coapse, un sărut suspendat între două perechi de buze zdrobite de șoapte. Iubire.


Gând din cuvânt vă așteaptă în tabelul Irealiei, iar despre viață ne-a îndemnat să scriem Sonia

Ziua 23

marți, 4 martie 2014


Contur...
Mă joc cu ideile. Le frământ între degete ca pe bucățele colorate de plastilină ce în câteva minute pot deveni oameni ori frunze. Miros a sinapse aprinse și a nisip adunat de pe pereții clepsidrei ce ne măsoară clipele, fără zgomot, sorbindu-ne tăcut, cu înghițituri mici, viața. Prin ele curge seva gândului înroșit și naivitatea zborului de fluturi în căutarea luminii ce le va orbi ochii aducându-le pentru totdeauna întunericul. Culori nedefinite se amestecă într-un pastel perfect, ca o promisiune de primăvară încărcată de verde și galben solar. Nou. Cerc.

Privirile mi se agață de ele și-mi umplu ochii de mirări rotunde purtătoare de întrebări nerostite și de răspunsuri pe care nu le mai caut de mult. Le-am găsit pe toate ascunse în buzunarele tale, uneori sclipind printre gene, alteori încriptate într-un cuvânt ce pentru lume nu înseamnă nimic, dar pentru mine desenează un univers întreg străbătut de fiorii atingerilor ce nu se opresc pe piele ci trec prin ea și se conturează fin, pe suflet. 

Și în conturul lor dorm visele mele pentru că știu că tu le veghezi.

Ziua 22

luni, 3 martie 2014


Furtună...

Întunericul mușcă din mărul zilei și eliberează stihiile ascunse în cutia Pandorei. Vuietul lor umple zările și înfioară norii pierduți pe cerul negru aducător de furtuni și de lacrimi mari de ploaie. Pe geamuri curg blestemele vântului ce aleargă turbat prin marea de gri în care niciun suflet nu îndrăznește să iasă în larg. Stelele se sting pe rând precum reflectoarele după căderea cortinei, prevestind liniștea grea de plumb și uitarea aducătoare de praf. Copacii își poartă greu povara în bătaia nebună a vântului, înclinându-se în mătănii ce par a cere îndurare.

Și în mijlocul acestui spectacol grandios în fața căruia ne simțim mici precum fire disparate de nisip, focul își înalță brațele aprinse spre cer într-un dans roșu, captivant, ce încălzește aerul încremenit al încăperii. Două voci valsează prin lumina slabă și prin parfumul de cireș înflorit al lumânărilor aprinse a apropiere și a taină. Amintirile se rostogolesc pe covoare și zâmbete înmuguresc sub piele, deschizându-se colorat la fiecare atingere moale. Cuvintele se împletesc și se desenează pe încheieturi ori în palme, verzi și aproape timide precum firele de iarbă apărute după iarna cernită. Tăcerile se împart și ele la doi prinse între privirile ce-și numără parcă gândurile și bătăile de inimă. Gleznele, prinse una de cealaltă cu panglici de mângâieri satinate, primesc sărutul înfiorat al nopții.

Mi-ar plăcea să avem stele pe tavan. Să le numărăm și să căutăm în ele constelații și poveștile galaxiilor ori culorile nebuloaselor cu formele lor ciudate. Să pictăm flori pe pereți, buburuze ori ghioceii ăia de care îmi e așa de dor. Să ne desenăm mirările ori clipele rotunde ce curg prin noi înspre eternitate. 

Și dacă aș fi un fluture atunci aș fi un fluture mov.  

Depărtătorul de coaste (Ziua 21)

duminică, 2 martie 2014


Când zgomotele nopții adorm pe la colțuri
și stelele-și deschid ochii pe cer,
când noaptea adâncă zboară în fluturi
și luna se-învelește-n mister,
când șoapta se topește pe pleoape
și ochii se-întorc înspre mine
atunci iau depărtătorul de coaste
și-încep să te caut pe tine.

Bisturiul îmi mângâie pielea,
e rece și-l simt cum dansează;
un gând și-un fior pulsează sub ea,
mi-e frică, dar nu mai contează
căci firul cel roșu se înnoadă deja
cu toate cuvintele mute
și simțurile toate încep a plonja
printre fantasme cu zâmbete slute.

Carnea-și desface fibrele moi
și din vene țâșnesc mii petale,
promisiuni legate cu panglici în noi,
clipe aproape banale,
toate-s ascunse, toate le port
comori îngropate-n artere,
iubiri între coastele înălțate a fort,
doruri ce stau, santinele.

Și-acolo închis în clepsidra de trup,
captiv într-un suflet-căuș,
clipe se nasc, clipe se rup,
toate în dans jucăuș.
Tu rămâi suspendat între două tăceri,
plămânii îmi umpli cu stele,
mereu împreună, niciodată stingheri...
te port între coastele mele.

* Coastele lor, depărtate, în tabel la Psi *

Reading me...