Pre

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Mi s-a prelins întâi tăcut pe gene,
prelung precum o umbră de vis,
precis precum o săgeată de dor
înfiptă într-o cută de suflet.
Mi-a curs apoi albastru pe obraz,
predestinat să-mi mângâie tăcerile,
predispus să-mi moară pe buze
prins într-un ultim sărut.
Mi-a picurat otrava lui în vene;
prelegerea ținută șoptit într-o bătaie de inimă,
predominant amar, precursor al lui dulce
se înnoadă acum cu inima lui.
Mi-a alungat furtuna ce precede calmul,
preluare a norilor ce-mi fură soarele,
pretext de zâmbet și niciodată lacrimi
căzute peste nopți.
Mi-a spus ca îi sunt vis neîmplinit,
predicat într-o frază ce-i este destin,
precupeață ce-i vinde frânturi de iubire
în dimineți reci de noiembrie.
Mi-a dăruit aripi de fluture,
prevestitoare de zboruri spre înalt,
presărate cu praf de stele și licurici
prinși în păr.
Preaplin.

Cuvintele lor: „ch3815h”, „Matilda”, „Vienela”, „Alma nahe”, „Carmen Pricop”, „Scorpio”, „Copacul cu vise”, „Roxana”, „Adriana”, „Adriana2”, „Adrian”, „Vavaly” sub bagheta magică a lui Psi





Dimineața

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Dimineața-i încă neîncepută și crudă, întinzându-se leneș sub razele înghețate ale soarelui de noiembrie ce mângâie în treacăt treptele lumii. Somnul se agață de gene și de brațele moi toropite de întunericul nopții. Aburi de cafea proaspătă umplu de arome vii aerul presărat încă cu stele. Visele-mi trezite își proiectează umbrele roșiatice pe podelele pe care pașii mei plutesc parcă și mi se înnoadă pe glezne. Zâmbesc cu ochii la cei câțiva trecători ce pășesc grăbit spre zările lor, cu speranțe ascunse prin buzunare, cu trepidații abia ghicite în suflete. Le inventez povești și destine, le desenez pe geam un trecut, o clipă, un viitor. Omul în trening pare să-și alerge secundele în căutarea fericirii; femeia în rochie verde încearcă să oprească tremurul mâinii cu care caută frenetic eliberarea din corsetul gândurilor ce azi par a fi negre. În pumn ascunde lacrimi ce îi picură pe pantofi. Un tânăr poartă pe umăr un trepied și toate fotografiile din lume cad în urma lui, în falduri grele, cu hohote de râs sau cu surâsuri strâmbe cu gust de portocale verzi.

Într-un colț de cameră încep să înflorească doruri și în urechi îmi suna a chemare clocotul treaz al vieții de afară.  E un cântec de sirenă ce vrea să mă smulgă din liniștea coconului de mătase, vrea să-mi crească aripi și să mă învețe să zbor căci fiecare dimineață e-un dans de crisalidă, aproape omidă, dar niciodată fluture. Doar zbatere. Doar dor. Doar murmur. 

Bagajele-mi sunt goale căci mi-a fost teamă să le umplu de trecut. Dacă nu mai am loc pentru amintirile de mâine? pentru îmbrățișări, pentru săruturile noi, pentru minutele și orele pe care le trecem în filele de gânduri și le petrecem apoi în etern.  Avem treabă, suflete! Dar mai ales avem un tren de prins și-o viață întreagă de trăit... Mi-e dor!


* Cuvintele lor: „Vavaly”, „Lili3d”, „Alma nahe”, „Carmen Pricop”, „Adriana 1”, „Vienela”, „Doar online”, „Adriana 2”, „Matilda - advertorial”, „Matilda”, „Max”, „Scorpio”, „Ioana”, „Ch3815h”, „Anacondele” sub bagheta magică a lui Psi*

Crimă cu premeditare

luni, 4 noiembrie 2013
Mi-am ascuțit gândurile,
mi-am ascuns sentimentele,
mi-am pictat lacrima-n negru
și-am așteptat...
Tu ai venit tăcut
ca-n fiecare seară,
repetând același coșmar
deghizat în vis.
Mi-am pus speranțele
în buzunarul tău de la spate
iar tu le-ai lăsat să moară
nepăsător.
S-au sufocat,
s-au ofilit și nu-s.
Le-am căutat,
le-am desenat,
dar nu au mai venit.
Tăcerea ta îmi zgârie retina
și zâmbetul tău
pare o rană deschisă,
sângerând.
Urechile-ți sunt surde iar ochii
nu văd cortina neagră
ce-mi cade peste suflet.
Cine ești tu?
mă-întreabă stropii de ploaie.
E un cadavru,
le răspund,
ce l-am ucis azi-noapte, cântând.



* Pe cine au ucis ei descoperiți în tabel la Psi *

Deșert

sâmbătă, 2 noiembrie 2013


Tălpile-i arse,
Gleznele-i goale,
Privirile-i stinse
agățate în zare.
Mâinile-i obosite
purtând o desagă,
cu visele-i rănite
ce lacrimi dezleagă.

Cercul descris
de soare flămând,
pământul deschis
ca o gură arzând
și cerul albastru,
descuamat,
prevestind dezastrul,
aproape uitat. 

Gândul îi zboară,
descumpănit
legat cu o sfoară,
ca un zmeu obosit
de-atâta desprindere
de prea mult zbor,
pe-aceeași întindere,
în același decor.

Zadarnică-i goana
după umbră... desișul,
deslușind coroana
lui verde și visul
unui nou început
într-o oază-n amurg,
un desen ce-ar fi vrut
viu, ca un gând.

Destul a umblat
cu desaga în vânt,
destul a strigat
al lui nume... un cânt
ce curge șoptit
din sticla-i destupată,
vin roșu oțetit...
dar sticla e spartă.

Nici oaza nu e,
nici mâine nu vine,
nici el nu apare
cu doruri senine,
nisip pe pământ,
nisip și în cer,
nisip pe cuvânt...
deșert... un mister.



* Cuvintele lor: „Carmen Pricop”, „Dan”, „Adriana”, „Sonia”, „Vienela”, „Matilda”, „Scorpio”, „Ioana”, „Vavaly”, „Laura”, „Ioana Soglu”, „Alma nahe” sub bagheta magică a lui Psi *







Reading me...