Ce zici de-o șoaptă?

sâmbătă, 17 august 2013

Sub pleoapa stângă arde un vis
albastru,
mirosind a mare sub soarele
ce stă s-apuie peste undele întinse,
peste panglici aurii de dor.
Sub sânul drept mi se deschide o fereastră,
către tine  
și râsete ce se îneacă în zări
sub care am stat privind stele căzătoare.
Ne-am pus dorințe amestecate
cu etern
și le-am lăsat spre modelare
în clepsidrele umplute cu nisipuri mov
și printre cărțile jucate de destine.
Ne-am tras dorințele pe roata
timpului,
uneori ne-am dezmembrat sufletele
prea simțitoare, prea sângerând
și-am făcut din ele scrum.
Dar ele sunt păsări Phoenix
renăscând cu fiecare răsărit desenat
pe cerul curat al dimineților
în care-ți simt zâmbetul ascuns
printre raze de soare.
Pe glezne un sărut îmi intră în piele
și picură
în sânge toropeala verii
purtată prin vene până sub tâmple
acolo unde tu îmi construiești castele
cu povești iar eu surâd căci nu știu
altfel
cum să mulțumesc sprijinului tău..
Ce zici de-o șoaptă?... „Te iubesc


*Cuvintele lor: „Sonia”, „Adriana”, „Cuvânta”, „Vienela”, „Lili3d”, „Vienela se joacă” sub bagheta magică a lui Psi*


Cine ești tu?

luni, 12 august 2013


Mi-e atât de dor să îmi las capul pe umărul tău! Să-mi mângâi părul cu mâna ta caldă, feminină și moale și să îmi șoptești cuvinte știute, dar atât de noi. Să simt sufletul tău picurând în al meu lumina unei speranțe noi, neîncepute... speranța ce mă va aduce din nou la viață. Sa privesc chipul cuminte ce doar l-am imaginat până acum în după-amiezile ploioase în care îmi scriai ”Îți sunt alături!”. Iar eu plângeam pentru că te simțeam acolo, înger păzitor al unei inimi fărâmițate pe care Timpul a călcat nepăsător.
Ai fost acolo când mulți au plecat. Nu te-ai speriat nici de întunericul bântuit de fantasmele din trecut, nici de cioburile de vise pe care a trebuit să calci, nici măcar de aripile frânte și însângerate smulse cu atâta ură de zilele hâde perindate prin fața unei priviri goale.

Gândurile noastre s-au ținut de mână, au privit spre cerul albastru și au mers înainte. M-ai învățat să dezlănțui slovele, să le caut și să nu le mai aștept. Mi-ai pus în mână dalta pe care o mânuiești cu atâta măiestrie, șlefuind cuvintele... dar mâna mea nesigură încă mai tremură sub greutatea ei. Mă pierd printre filele tale ce-mi poartă pașii pe cărări ascunse, dezvăluind mirajul unui tablou pictat cu litere, cu dor și foc de pasiune vie. Mă ard și mi se imprimă în fiecare por al pielii precum un tatuaj drag, pe care îl voi purta cu mine toată eternitatea. Bagheta ta magică mă urmărește ori de câte ori aștern penița pe hârtie... și sper... sper să nu te dezamăgesc nicicând.



Dacă sunteți curioși... Pe zâna cea bună o găsiți aici.

Povești despre mai mulți oameni frumoși găsiți în tabel la Psi

Reading me...