Exist sau trăiesc...

luni, 29 iulie 2013


Sunt clipe când lumea se-oprește tăcând
și golul ne șuieră ascuțit în timpane,
ne sfărâmă și gândul și visul pulsând
sub tâmple, pe glezne, în palme.

Exist sau trăiesc?

Ceilalți sunt fantasme călcând pe tristeți
și niciun ochi nu le vede mirarea
când nopțile plâng strângând în brațe scaieți
de cuvinte ce le-au fost, cândva, alinarea.

Ei există, dar eu trăiesc?

Decizii luate-n clepsidre de timp
ne bântuie rece ca ploaia de toamnă,
otrăvind iar izvorul unui nou anotimp
în care iubirea nimic nu înseamnă,

în care urma de zâmbet pe obraz de copil
e doar o pată lăsată de vreme,
neînsemnată și goală... doar gest inutil,
într-o lume înecată-n dileme.

Exist? Trăiesc?

Libertatea-i cânt mut lipsit de-al său glas,
mim printre ochi ce nu văd lumină
căci destinul oamenilor durează numai un ceas
și-apoi calea lor brusc se termină.

Mai exist? Mai trăiesc?

Mâine-i un dar de care ei nu au nevoie
fiindcă azi e doar pagina gri
pe care scriu nefericiri și-și duc anevoie
pașii obosiți, zi de zi.

Exist sau trăiesc...

Privesc o secundă scena tristă și-actori
așteptând să se lase iarăși cortina,
mă ridic, îi aplaud și-am pe spate fiori...
vom găsi noi vreodată lumina?

Trăiesc...


* știu că am tras chiulul de la duzină, dar ei: „Sonia”, „Scorpio”, „Vero”, „Adriana”, „Roxana”, „Carmen Pricop”, „Vero 2”, „Dictatura Justiției”, „Abisurile”, „dagatha”, „Gară pentru doi”, „Max”, „Lili3d”, sub bagheta magică a lui Psi ,au fost harnici și au scris *

*Există, trăiesc și scriu prietenii din tabelul lui Psi*

Țărmuri

sâmbătă, 20 iulie 2013


Mă umplu de doruri ce-ți poartă numele tatuat pe glezne, pășind peste clipele vii, cu ochi umezi și zâmbete colorate de tot binele ce ne-a fost dat. Trupul se evaporă sub ploaia căzută din dragostea ta, rodind și înflorindu-mi nuferi pe coapse. Parfum de vară, tulburătoare și frumoasă ca o zeiță mângâiată tandru de valuri moi, pune stăpânire pe visele noastre, al meu și al tău, topite împreună în același destin legat cu panglici albastre, de mare. Sufletul meu îți poartă îmbrățișările șoptite în nopțile când privirile celorlalți erau îndreptate spre praful de stele. Doar noi știam că stelele ni le purtăm unul altuia, pe tâmple. 


* Cuvintele lor: „Scorpio”, „Mariana”, „Ioana Soglu”, „Vero”, „Tibi”, „Adriana”, „Lili3d”, „Dictatura Justiției”, „Dana Lalici”, „Sonia”, „Călin”, „Vienela”, „Alma Nahe”, „Dor”, „Dagatha” sub bagheta magică a lui Psi

Îngeri cerșetori

sâmbătă, 13 iulie 2013

Și cad bucăți de mare
pe ritmuri de chitare
Și-arunc visele-n zare
Pierdute-n depărtare.

Se sparg de țărmuri valuri
și-mi cântă-un dor albastru,
inundă-n lacrimi maluri
pustii ca de sihastru.

Și păsări în amurg 
cântă departe-n noapte;
rămâne-un vuiet lung,
cad cioburi peste șoapte.

Odată au fost îngeri
azi sunt bieți cerșetori
pribegi prin văi de plângeri
cu ochi de visători

în care-și poartă vag
destinul ca pe-o cruce
dusă cândva cu drag...
azi nu vor a mai duce.

Când șansa smulge firul
ce sufletele leagă
se pierde-n ceață șirul
și clipe se dezleagă,

ne asumăm c-am fost
inimi pereche-odată...
lecția fără rost
predată sec de soartă.

Intuiția tace, cuvintele ne mor,
om ai fost și-acum ești numai dor,
încrederea-i spartă jos, pe covor,
sus, numai lacrimi căzute dintr-un nor.


* Cuvintele lor: "Scorpio", "Ioana Soglu", "Sonia", "psi", "Vero", "Dictatura Justitiei", "Dictatura Justitiei bis", "Vavaly", "Vienela", "Dictatura Justitiei ter?", "Cristian", "Gabriela", "Cammely" sub bagheta magică a lui Psi *

Reading me...