Urme de pași

sâmbătă, 27 aprilie 2013
Pașii i se spărgeau cu zgomot, de trotuarul gol
pe care multe gânduri au picurat alb
semne de mirare.
Pe ramuri înfloreau albastru speranțele lui „mâine”,
sub ploile atât de reci ale lui „ieri”,
din mugurii lui „azi”.
Purta pe gât parfumul dimineților senine de iubire
când sufletu-i curat plutea
deasupra tuturor
și-avea pe aripi praf de fericire și vis împlinit în zori
ce-i lăsa scris pe față poveștile
cu zâne bune.
Pe buze noaptea îi pictase floare de zâmbet
și-i adusese-n dar, pe pernă,
atingerea lui.
Și fiecare clipă era un regal ce-i umplea venele
de sclipiri de viață și raze proaspete
de soare cald.

La intrarea în casă se opri, mângâie cu privirea
trandafirul sculptat în lemn,
și știu... era acasă!

*Cuvintele lor: „Scorpio”, „Tibi”, „Vero”, "Dictatura Justitiei", "Max", "Alma nahe", "Lili3d", "Vantdetoamna"  sub bagheta magică a lui Psi*

Vino înapoi

vineri, 26 aprilie 2013
Aș fi mers cu tine, dar pașii s-au frânt brusc
ca zborul unei păsări fără aripi
și am rămas cu sufletul agățat de buze
într-o chemare. Mută.
Ți-aș fi spus că te iubesc deși mi-ai ucis gândul
precum un gândăcel călcat din întâmplare
de pași grăbiți spre locuri în care
nu îi așteaptă nimeni. Gol.
Și palmele ți-ar fi mângâiat obrazul fin
pe care obișnuiești să porți un zâmbet,
dar sunt prea reci și nu mai simt
atingerea ta. Gheață.
Mi-ai fi strâns trupul într-o îmbrățișare
ca gândul prins în căușul tâmplei.
dar singura ce mă îmbrățișează acum
e doar singurătatea. Grea.
Mi-ar fi fost noaptea întreagă numai dor și vis
că vei veni și mă vei săruta pe umăr
în timp ce mă prefac că dorm
și nu aud. Ademenirea.


Vino înapoi!

Poveste dragă

duminică, 14 aprilie 2013

Toate începuturile poartă-n ele un sfârșit
chiar dacă ai crezut că-ți vor aduce nemurirea;
l-ai amânat, l-ai șters, l-ai ocolit,
dar umbra lui e-aproape să-ți înghită fericirea.
Îți suflă înghețat peste aripi de flutur'
și soarele ce-ți încălzea privirea îl apune,
căzând atât de greu ca smoala pe un nufăr,
dar ora sa nefastă nimeni nu-ți poate spune.
În suflet pune lacrimi, în gând înfige spini
și tot ce-a fost odată se surpă în ruine,
în loc de trandafiri azi cresc numai ciulini
căci nu e nicio mână durerea să-ți aline.
Secundele ce-au fost se sparg în amintiri
când mâine-i doar o palidă-amăgire
ce cade în torente peste nopți de iubiri
zdrobind, nepăsător, orice trăire.
Cuvintele-au tăcut, dar prevestesc dezastrul,
amarul ce va curge prin venele din noi
prea arse de săruturi ce-aveau martor doar astrul
zilelor petrecute dansând timid în doi.
Și-aș vrea să pot acum să îți opresc iar timpul,
și-aș vrea să pot din nori să îți culeg iar stele
să le agăț cu sfori mari și grele de zidul
ce-am construit cu grijă din visurile mele.
Și-aș vrea să pot cu mâna să ucid chiar dorul,
și-aș vrea să pot să șterg ce-a fost și ce n-a fost,
de dragul tău aș vrea să pot sa-învăț iar zborul
ce ne va duce iar, senin, la adăpost.
Și-aș vrea din cerul gri să nu mai cadă lacrimi,
și-aș vrea ca zâmbetul să nu-mi mai fie străveziu
lăsând să vadă-n spate doar frământări și patimi,
aș vrea să îmi șoptești că nu e „prea târziu”.

* Poveștile lor dragi le găsiți în tabel la Psi *

Gând obosit

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Minuni se nasc în palmele clipei
dar suntem cam ocupați să le vedem
și trecem nepăsători la zbaterea aripei
dansând trist, cu uitarea în tandem.

Sub pleoape ruga și-a pierdut ecoul
iar muzica e doar un sunet fad și spart
ce-și picură cuvintele-n cavoul
adâncilor tăceri ce lumile despart.

Departe, zilele se prefac săptămâni
prea pline de-apăsări și de întristare,
în van cauți acum măruntele minuni
ce-atunci știai a descifra în fiece mirare.

Și fericirea primă-i doar alb fum
de vântul rece spulberat nedrept în zare
iar zâmbetul purtat odată ca parfum
pe-altcineva îmbie la visare.

Nici ticăitul ceasului, cândva ademenire,
nu îți mai pune aripi de cocor
și zborul spre înalt e-o vagă amintire,
un drum la fel de scurt ca un fior.

Ești obosit și trupul își dorește,
ascuns de ochii lumii să doarmă liniștit,
să se oprească doar din goana ce-o trăiește
și pentru o secundă să pară fericit.

Să vadă iar minunea cu ochi ce mulțumesc
unui Univers prea mare să-nțeleagă,
pentru fiece suflet îi spune „te trăiesc”,
pentru orice iubire ce inima-i dezleagă.


* Cuvintele lor: „Dor”, „Roxana”, „Carmen Pricop”, „Cristian”, „Scorpio”, „Dictatura Justiției”, ”Almanahe” sub bagheta magică a lui Psi *

Înlănțuiri

luni, 8 aprilie 2013

Cuvintele ne mor pe buze
de prea mult dor, de prea mult foc
și timpul s-a oprit pe frunze
lăsând doar zâmbet în al său loc.
Privirea se îneacă lin,
dorindu-și tainic dezlegarea
de cerul atât de senin
ce-ascunde-n norul său chemarea.
Iubirea noastră sclipește viu
cu flăcări ce-ar arde chiar marea,
ar îneca deșert pustiu
și-ar umple de fluturi galbeni zarea.
Doar gândul tău alunecă,
sărut pe tâmple, atingeri moi
ce nicio noapte nu-l întunecă
ci strălucește enigmatic printre ploi.
Dar ești departe, visul meu
iar sufletul mi se hrănește cu-amintiri
de ore ce le uit cu greu,
de tainice și dulci înlănțuiri

* S-au înlănțuit, în versuri sau proză, și ceilalți membri ai clubului pe care îi găsiți, desigur, în tabel la Psi*

Hipnotice trăiri

sâmbătă, 6 aprilie 2013
Cad vise parfumate din grădini neștiute
ale cerului prizonier în ochii tăi.
Mi le șterg involuntar de pe tâmple
și de pe umerii goi în timp ce ele, jucăușe,
mi se tatuează albastru pe piele.
Din stropii lor cresc aripi,
urma lor naște anotimp crud înflorind a iubire
cu gust de dimineață leneșă
mângâiată de soare și de buzele tale
desenând săruturi pe genunchi.
Și când seri se lasă cortină peste gânduri
iar stelele par bucățele de destin
dorințele-ți dansează pe chip,
transformate în demoni cu mâini de îngeri.
În locul șoaptelor fiecărui ceas smuls timpului
doar bătăile inimilor arse umplu aerul cald
și impregnat de promisiuni oferite în dar simțurilor.
Și-n jur viața se scurge hipnotică.
Pentru noi clipele stau pe loc.

În fața indiferenței

luni, 1 aprilie 2013
Ochii se-închid și par că nu vor să mai vadă
când întunericul e plin de-amar,
sub pleoape gândurile încep să ardă
și visele în negură dispar.

Sufletul plânge lacrimi mari de ploi
și gri de nori ni se topește-n zare,
speranțele dispar, agonizează-n noi,
atât de trist se pierd în mare.

Aripi albastre ni se usucă-amar pe umăr,
hrănindu-se cu otrava din zori
și parcă am uitat al nopților prea negre număr
pierzând ai clipelor fiori.

Palmele nu mai ard când chipul îți ating,
e-atât de multă gheață în privire
căci sub pielea noastră sentimentele se sting
și mâine-i doar o amintire.



* Indiferențe sau nu, în tabel la Psi*

Reading me...