Monday Seven

luni, 15 octombrie 2012
Art

Border

Creativity

Dinosaur












Expressive






Fire

Golden















































































































* Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! *

Duzina de cuvinte - Două păpuși

sâmbătă, 13 octombrie 2012
Ne-am întâlnit cândva, înainte de timpuri. Două păpuși de porțelan sparte, cu priviri albe și goale și cu trupul inert. Nici nu mai știu ce mână tremurândă ne-a creat și nici când am căzut de acolo, de sus, de pe primul raft. Îmi amintesc destul de vag atingerea dintâi a pensulei înmuiate în culorile Vieții, desenând un întreg Univers pe coala mată a ființei, dar simt încă durerea dălții mușcând amar piatra, sfredelindu-mi corpul rece, expunându-mi bucată cu bucată sufletul de cremene. Când a ajuns la bază s-a oprit, cu respirația întretăiata și picături mari de sudoare învăluindu-i fruntea, căzut parcă în abisul negru al visului profund. Nu s-a gândit că poate găsi acolo, printre atâtea cioburi și colțuri tăioase, inima de opal verde ascunsă ca într-o închisoare, ca o comoară prețioasă îngropată adânc în valuri. Scântei au aprins atunci noaptea, arzând cu flăcări mari, albastre. Căci cu fiecare bătaie de inimă pot transforma lumea în scrum, cu fiecare gând pot aduce potopul, cu fiecare zâmbet pot dezlănțui furtuna. I-a fost teamă. Cutia Pandorei se afla deschisă în palmele lui și pe umeri purta poverile întregii lumi. Mut a strigat după ajutor, dar glasul i s-a frânt de buze ca o pasăre ce se izbește de gratiile aurite ale coliviei sale. 

.....

În ochi a strâns toate tristețile firii și mi le-a picurat în suflet ca pe o otravă. Mi-a dizolvat sentimentele în necuvinte și tăceri și mi-a zidit speranțele în pereții gri ai dezamăgirii. Pe aripi mi-a turnat smoală de doruri și sub tâmpla a sădit Regretul. Mi-a lăsat nopțile în compania fantomelor lui ieri și zilele le-a înnodat cu ploi. A fărâmițat surâsul sub talpa lui grea și m-a transformat în... nimic. Bucățelele din mine le-a împrăștiat prin încăperi umede purtând amprentele altor condamnați ce-și așteptau resemnați sfârșitul, captivi în timp, între două clipe ce au uitat să curgă. Ultimul ciob verzui l-a închis într-o păpușă la care a lucrat zi și noapte, ca un profesor nebun cuprins de frenezie. Era opera lui de artă și a vrut-o perfectă. Cu ochi de rubine și petale de iasomie prinse în păr. Cu buze de foc, cu rochia albastră din aripi de fluturi, cu gleznele fine... dar legată cu corzi.

.....

Ne-am întâlnit cândva, înainte de timpuri. Două păpuși, de rang inferior, separate de prea multe galaxii, cu priviri albe și goale și cu trupul inert. Ambele sparte, ambele îngropate în doruri și uitări. Ambele cu corzile tăiate... am crezut că putem fi păsări într-o lume de colivii.

Acum eu sunt un vis iar tu ești numai amăgire.

*Cuvintele lor: "Almanahe", "Arcon", "Carmen Pricop" sub bagheta magică a lui Psi*


Scotch la gura sentimentelor

vineri, 12 octombrie 2012
Nu știu dacă ți-am spus vreodată câte raze îmi ard diminețile atunci când îmi dansezi prin gânduri, tivind cuvinte pe geamuri. Boabe mari amestecate cu surâsuri calde și parfum de începuturi noi plutesc toate prin lumina crudă ce se sparge de galbenul pereților cândva goi. Mă cuprind în brațe și-mi desprind din păr visele cu tine ce le port tot timpul prin vene ca pe singura otravă care mă ucide puțin câte puțin, dar care mă mai poate ține în viață. 

Nu știu dacă ți-am spus vreodată câți fiori îmi bântuie trupul atunci când degetele tale îmi tatuează fluturi pe gât ori când îmi desenează aripi mari pe spate. Și câte dorințe se nasc pe buze, captive în lanțuri grele, așteptând sărutul ce le va da formă și glas. În miezul zilelor mele, stele cad din înalturi și se desfac în curcubee amestecându-se cu clipele topite în ore ce le-aș vrea ani sau veacuri. În miezul zilelor mele prin clepsidre curg atingeri iar sub piele clocotesc vulcani.

Nu știu dacă ți-am spus vreodată câte cuvinte mi se zdrobesc de retină în după-amiezile sălbatice atunci când lumea întreagă pare să se piardă într-o ceață deasă, cu fiecare zgomot înăbușit în tăcerea dintâi și în strigătul din urmă. Sub palma ta, corpul meu de păcat se strecoară prin fiecare por, fiecare arteră, fiecare bătaie de inimă. E drog, e plăcere, e zbor frânt și văpaie. Ne respirăm unul pe celălalt și ne legăm încheieturile cu mângâieri și șoapte pictate pe coapse. 

Nu știu dacă ți-am spus vreodată câți demoni îmi sfâșie carnea îmbibată de aroma pielii tale atunci când în brațe mă porți spre Rai, mușcând cu nesaț din fructul oprit al pasiunii ce transformă Universul în cenușă. Întunericul se lasă, cortină grea, peste ruinele sufletelor arse, dar în întunericul meu tu ai aprins luceferi și sentimentele ard cu flăcări roșii mistuind Iadul.

Nu știu dacă ți-am spus vreodată câte secunde sculptez în amintire atunci când noaptea îmi leagănă pleoapa și trupul făcut scrum sub ploaia privirilor tale. Port amprente de ieri pe tâmple și zgârieturi de mâine pe umărul stâng. Port dorul dimineților și promisiunea nerostită a zilelor. Te port pe tine... pe mine. Și mâine am să renasc. 


Oamenii dar

luni, 8 octombrie 2012
E noapte...
Sub tâmplă gânduri zvâcnesc,
Se-îneacă în adâncul mării
Albastru-verzui și apele cresc
Ușor scufundându-mi corăbii.

Pe geamuri albite de picurii mari
Raze de lună pictează
Flori de vise împrăștiate în zări,
Speranțe ce tot mai dansează...
Un vals.

Închid ochii...
Sub pleoapă un zâmbet fugar
Mă poartă din nou către tine,
E cald și regretul atât de amar
Acum se desface-n ruine.

Mi-ai dat mâna ta, aripi mi-ai pus,
M-ai învățat zborul și te-am urmat
Peste nori, printre stele, tot mai sus
Atât de departe de-un trecut fărâmat.
Destin.

Pictez...
Culori cad din înalturi peste lume;
Pulbere aurie de raze de soare
Se-așterne cuminte peste străzi fără nume
Mistuite de doruri arzătoare.

Pe buze un fluture se-așează tăcut
Și-ușor îmi zdrobește cuvântul,
Cu aripa stângă îi face mormânt
Cu dreapta destramă Pământul.

Tac...
Dar ochii tăi mari îmi mângâie palma,
Îmi împletesc sentimente în păr,
Din suflet alungă cu clipirea lor toamna
Aducând parfum de flori de măr.

Un fulger arde o margine de cer
Și lacrimi de ploaie se-amestecă neclar,
Dar tu ești versul ce ma-învață să sper,
Curcubeul de mâine, omul meu dar.
Vouă.

*Oameni minunați, oameni-dar în tabel la Psi *
 

Reading me...