Duzina de cuvinte - Cruciadă

sâmbătă, 31 martie 2012

Ochiul Lumii plouă incolor peste obrazul uscat al pământului ce-așteaptă încordat picăturile cu gust de libertate. Un suflet în lanțuri, uitat în frig și biciuit adânc de regrete luptă sălbatic îngropat în carcasa vie ce-o poartă în spate. Dar lupta-i e doar o repetiție.
A încercat în zadar să rescrie visul vesperal ce l-a învățat că viața nu e numai un joc obscur de idei ci e magie pură și dispersie de străluciri ascunse în gesturi mărunte. E soare cald aruncat peste o umbră rece. E rimă albă și vers mut. E drum, e întoarcere. E tot.
Dar corpul ce l-a ținut captiv i-a comandat să tacă, să uite, să-și piardă gândul catifelat și să iubească spinii realității. Să șteargă "ieri-ul" trandafiriu și să deseneze un "mâine" fad, concentrat pe rațiune și străin de cromatica oricărui sentiment. Să vadă cu ochii închiși și să plângă fără lacrimi într-o tăcere surdă.

Sa trăiască, dar niciodată să simtă.


*Cuvintele lor: "Genovevadans", "Anacondele", "ZhaO" "Vant de toamna", "Scorpio", "Carmen Pricop", "Virusverbalis", "Rokssana" sub bagheta magica a lui Psi*




Vise în minți închise

vineri, 30 martie 2012

Nu pot să salvez cuvinte ce mor, nenăscute. Nu pot să modelez un zâmbet pentru fiecare lacrimă ce curge în Univers. Nu pot să plâng pentru fiecare speranță ce cade de pe raftul Lumii și se sparge în miliarde de cioburi. Nu pot să rup filele negre pe care sufletele Lor mor în fiecare zi câte puțin.

Nu pot să agăț de mâna mea visele ce voi le înecați în suferință. Nu pot să învăț să zboare toate aripile pure pe care voi le smulgeți de pe umerii goi ori de câte ori atingeți pământul. Nu pot aduce norii când inima pulsează într-un deșert de nesiguranță, gata să moară, gata să fie scoasă din piept.

Nu pot să sădesc vise în minți închise. Nu pot să sculptez litere pe trupuri bântuite de fantasme ce se-ascund de dalta-mi luminoasă. Nu pot să cos raze de soare în miezul nopților voastre reci.

Sunt un copil naiv ce-a încercat să creadă că monștrii pot fi învinși, că visele nu dor, că soarele trăiește și după nori. Sunt un copil naiv ce-a vrut să-ți prindă în păr stele și să te acopere cu-o pătură de flori de primăvară. Sunt un copil naiv... atât de naiv!
Eu încă mai cred în oameni... 

Și dacă scriu prea mult e pentru că trăiesc prea mult!






*Articol înscris la Blog Power, ediția 15 cu o temă propusă de Ratzone*

Gânduri obosite

luni, 26 martie 2012

Pe aripi de noapte și dor gândurile mele se împletesc cu ale tale într-un vis ostenit ce vine de departe. Cuvântul îți este mut însă citesc totul în luminițele ce se joacă în privirea ta atât de adâncă. Viețile noastre, trecute, prezente și viitoare se-afundă într-un ocean de amintiri ce clocotește viu sub frunțile noastre.

Mâna ta-i de fapt o boare caldă ce-mi apără sufletul de ploile reci, de toamnele lungi și de vorbele ascuțite precum cioburi. Inima ta pompeaza în venele mele vise albastre și moi, precum norii ce aduc o ploaie binecuvântată în miezul torid al verii. 

De câte ori nu mi-ai pansat durerea cu un zâmbet sau cu numai un cuvânt!? De câte ori nu m-ai găsit întinsă pe jos, printre regrete și mi-ai întins o bucățică de speranță ruptă din tine?! Nu mi-ai cerut nicicând nimic în schimb.. ți-a fost de-ajuns un surâs vag ce înflorea timid din lacrimi.
De câte ori nu mi-am julit genunchii încercând să-mi învăț aripile de plumb să zboare!? De câte ori nu am renunțat la ele, aruncându-le departe ca pe niște lanțuri grele ce-mi sfărâmau un ultim gand, răpindu-mi libertatea?! Dar tu mi le-ai adus din nou. M-ai învățat să nu mai cad sub greutatea lor și am zburat departe, în văzduh.
Și-atâtea nopți m-au prins în brațe reci și tot atâtea zile mi-au furat câte puțin din tine. Am pornit ținându-ne de mână, alergând ca doi copii naivi și sinceri... dar acum Timpul iți poarta pașii pe alte drumuri... 

O inimă rămasă la răscruce așteaptă și acum să vii, s-o ții în palme și să-i spui că ți-a fost dor.


*Despre prietenie, pentru Psi*



Detalii - Monday Seven

Povești

Decor

Festin



Tunet

Vampir






































































Sfidare













Repere





Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven!




Invitație la viață (2)

duminică, 25 martie 2012
Alb și negru... zi și noapte... bucurie și tristețe... vis și realitate. Cuvinte...  Antonime.
Dar ce-ar fi albul fără negru ori lumina fără întuneric? Ce-ar fi ascensiunea fără prăbușire? Cum am defini războiul dacă n-ar exista pacea? Ar avea viața vreun sens daca nu ar cunoaște moartea? Am aprecia efemerul daca eternul nu ar exista?

Oameni, albi sau negri, cu toții simt la fel: suferă, se bucură, plâng sau râd. Au vise și idealuri. Sunt dezamăgiți ori deznădăjduiți. De ce-ar fi ”omul alb” antonimul ”omului negru”? De ce primii ar fi superiori celor din urmă? Și de când culoarea pielii te face sau nu Om?

Astăzi vă propun o doză dulce-amăruie de viață așa cum era ea trăită de servitoarele de culoare din anii 60:
pentru că sper ca într-o zi discriminarea rasială să fie doar o amintire tristă.



Duzina de cuvinte - Șah mat!

sâmbătă, 24 martie 2012

Am provocat într-o zi Timpul la un joc de șah. L-am luat de guler și l-am așezat la masă ca pe un copil neastâmpărat cu tricoul murdar iar el m-a privit râzând... "Ai să pierzi!"
I-am închis orele între paranteze și secundele au căzut în găleți argintii pline cu amintiri golite de orice conținut. Părea ca nici nu bagă de seamă. Pentru el jocul era doar un vis ireal.. pentru mine era o iluzie deghizată în adevăr.
În jurul nostru, prin clepsidre, nisipul se cernea neîncetat. Dar am uitat!
Viața curgea invizibilă printre noi cu rostogoliri ciudate și molcome. Dar nu am observat!
Și-am petrecut zile și nopți captivă printre alb și negru, pioni și regine, fără lumina unui răsărit... fără violetul unui apus.
"Ți-am spus ca ai să pierzi!" ... tăcere... încă mai lupt.
"Încerci degeaba! Ai pierdut!"
Șah mat!

Privesc în jur și nu a mai rămas nimic... e doar tăcere și întuneric. Pe-o foaie albă un autograf:


"De la Timp, pentru cea care a crezut că mă poate opri fie și pentru o secundă!
 P.S. Ai uitat că eu nu mă opresc pentru nimic în Lume."


*Cuvintele lor: "Blue River", "Carmen Pricop", "Scorpio", "Virusverbalis", "Almanahe", "ZhaO", "Vanessa", "Blind Love", "Genovevadans" sub bagheta magica a lui Psi*


Târziu...

vineri, 23 martie 2012

Și-aș vrea să evadez acum din mine, să zbor peste nopți, să plutesc peste zile. Să întind mâna și să simt inima ce-mi bate în palme. Să închid ochii și să te găsesc acolo.. la capătul visului, la răscrucea speranțelor, la răsăritul dorințelor.
Dar e târziu...  It's five o'clock in the morning.


*Scris pentru Cuvinte pe portativ *






File albe

marți, 20 martie 2012

Pe file albe odihneam cuvinte și-mi sprijineam gândurile. Pe file albe desenam sentimente și în ele îngropam iubiri și lacrimi. Și tot pe file albe îmi oglindeam chipul. 
Eram eu. Un eu pe care ceilalți nu doreau să-l vadă. Eul slab, fragil ce tremura la fiecare pas. Eul dezgolit de zâmbete și îmbrăcat doar în speranțe moi. Un orfan... Un proscris.

Filele mele le-ascundeam printre povești, printre coperți roșii, printre apusuri reci. Le închideam în priviri fugare pentru a le deschide iar, când ochiul lumii adormea.


Dar mâini aspre mi le-au smuls din piept, le-au pângărit cu priviri crude. Cuvinte otrăvite au căzut peste ele.. și-au ars. La picioarele mele a cazut cenușa de sentimente și iubiri, de gânduri și lacrimi, te tot... Murisem. 
Am căutat restul de file și le-am trimis departe cu inima plângând ca pentru niște copii pe care știam că nu o să-i mai vad vreodată. Orfani ce încă mă mai caută pe străzi pustii.
De-atunci cuvintele le-am scris pe piele. Cuvinte mute ce-mi bântuiau nopțile și mă-nveleau în spini. Cuvinte ce mureau în diminețile goale, sufocate de masca veselă și corsetul colorat. Proscriși ce nu puteau vedea lumina zilei.

****

Alergam printre fulgii de nea și dansam cu vântul. Țineam de mână un om de zăpadă iar el îmi spunea povești. Mi-a atins fața și masca a căzut. Am vrut să o caut.. era deja numai o pată de culoare pe pământul înghețat. Lumea s-a oprit o clipă și m-a privit întrebătoare. Apoi oamenii au plecat mai departe. Câțiva mi-au zâmbit și din zâmbetul lor am construit un vis, o speranță, un gând nou. Some Words.
Și-acum.. pe file albe odihnesc cuvinte și-mi sprijin gândurile. Pe file albe desenez sentimente și în ele îngrop iubiri și lacrimi. Și tot pe file albe îmi oglindesc chipul. O viață ascunsă printre metafore, construită din lacrimi și oferită unui zâmbet.
Pentru mine!
Pentru voi!





*Articol înscris la Blog Power, ediția 14 cu o temă propusă de mine*


Rătăcind prin lume - Monday Seven

luni, 19 martie 2012
Risks 

Stairs

Opportunity

Places

Pure

Shadow
















































































Vibrance




Nu este concurs, este doar blogging interactiv!

Alege si publica intr-un articol 7 fotografii care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven! 




Invitație la viață (1)

duminică, 18 martie 2012
Au fost zile în viața mea în care am crezut c-am pierdut tot. În care am simțit că hoinăresc singură pe drumuri pietruite și reci. Zile îngropate în nopți și-n lacrimi. Zile în care-aș fi strigat că nu mai pot, că nu mai vreau, că a fost destul.

Dar acum știu că suferința mea a fost doar o umbră vagă a ceea ce înseamnă de fapt Suferința.

 *Vă recomand tuturor un film cutremurător pe care sper să aveți răbdarea de a-l urmări până la capăt:
The Desert Flower. Pe mine m-a marcat*











De-ar fi putut...

vineri, 16 martie 2012
M-a întrebat cândva o zână bună ce-aș face dacă mâna ei ar putea opri clepsidra și de-ar putea împrăștia nisipul peste zări. Dacă ar rupe filele cărții ce-o scriu de-aproape un sfert de veac și de-aș primi în schimb o coală nouă, albă, imaculată.
De-ar fi putut...
aș fi purtat la mâna stângă un ceas ce mi-ar fi amintit cum trece timpul fără-a privi măcar o clipă înapoi.
aș fi picurat în suflet o lacrimă ce mi-ar fi amintit că fericirea-i scurtă și se transformă atâta de ușor în plâns.
aș fi pictat pe buze un zâmbet ce l-aș fi dăruit ca pe-o comoară pentru că viața durează numai o secundă și-apoi zboară.
aș fi iubit albastrul fiecărui răsărit și aș fi plâns violetul fiecărui apus.
aș fi iubit stelele, nu fluturii ce mor a doua zi
aș fi căutat sufletul tău  în loc să alerg după himere și m-aș fi jucat cu soarele între timp.
aș fi construit castele de nisip pe-o plajă goală și mi-aș fi ascuns în ele speranțele. S-ar fi înecat în valuri, nu în lacrimi.
aș fi ascultat marea într-o scoică în locul cuvintelor ce-au rupt atâția ani din mine.
aș fi strâns la piept vise colorate. Le-au sufocat în schimb tălpile de piatră gri ce au căzut nepăsătoare peste ele.
aș fi dansat un vals cu o copilă blondă, sub o umbrelă roșie ce m-a învățat să zbor.
aș fi lăsat inima ta să-mi acopere rănile... Acasă.
aș fi învățat să cad de sus râzând, așa cum numai Tu, spirit neobosit, mi-ai arătat.
aș fi desenat pe mâna Ei viața chiar dacă mâna mea ar fi murit.
M-aș fi iertat!





*Articol înscris la Blog Power, ediția 13 cu o temă propusă de Psi*

Culori - Monday Seven

luni, 12 martie 2012
Cultură

Pace


Invitație
Destin


Duminici

Efemer


Prietenie








Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!
Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven!

Liliacul

joi, 8 martie 2012

Și-a fost cândva o mână ce-mi împletea în păr vise. Și-au fost cândva două buze ce-mi impregnau pe suflet zâmbete. Și-a fost cândva o privire blândă ce mă apăra de ploi și de-întuneric. 
Au fost zile fără nori și ceruri pline de culoare. Au fost stele desenate pe un tavan albastru de demult. Au fost bucățele de inimă dăruite mie și transformate în Om. 
Eram doar un pumn de lut iar ea mi-a dat Viață.. viața ei. M-a învățat să merg pe drumuri pline de spini, zâmbind. M-a învățat sa simt ploaia ce cade din înalt și să nu mă ascund de stropii ei. M-a învățat să-mi strâng lacrimile în palme și să le îngrop sub piele. 
M-a învățat...

Mai aveam încă pagini necitite și jocuri neîncepute. Speranțele erau doar niște boboci și curcubeul nu apăruse încă. Simțisem vag parfumul unei vieți ce abia mi se așeza în față... Un drum neînceput ce s-a sfârșit atunci, odată cu Ea. 
Fierul înroșit al morții mi-a marcat crud destinul. Otrava durerii mi-a curs prin vene și m-a hrănit ani întregi. Am avut sufletul tăiat în bucățele și îngropat în pământul ce mi-a înghițit copilăria, visele, zâmbetul... Și lacrimile n-au mai încăput sub piele.
În nopți reci și goale mi-am vândut aripile de înger în schimbul vieții ce-o pierdusem... și-aș fi dat tot pentru o ora în plus. Pentru încă o mângâiere. Pentru un singur cuvânt... Dar n-am primit nimic. Am pierdut tot.

Și de atunci tot liliacul miroase a tristețe.



*Articol înscris la Blog Power, ediția 12 cu o temă propusă de Liviu R*
*Mult succes și lor: ”La multi ani, mama!, "Mama", "Am sa te astept aici", "Zeita"

Renaștere în verde crud

joi, 1 martie 2012

Gândul meu aleargă desculț prin zăpadă. Îi e teamă s-atingă pământul și viața ce-i freamătă prin vene. Pe o crenguță s-a împletit molatec o rază blândă de soare nou. Culori picură din cerul înalt, albastru și calm ca o mare străbătută de valuri obosite.

Un nor timid privește curios un colț de iarbă fragedă ce-și face loc de sub pânza lichidă de omăt. E încă mic și-atât de verde, dar iese cu speranță în lumea ce-și schimbă hainele și-și parfumează încheieturile. Cântec nou inundă zările de sidef și se revarsă printre trunchiuri de copac.

Pământul întreg tresare sub atingerile moi ale Primăverii și sub apăsarea minusculă a alaiului ce-i însoțește pașii. În păr și-a prins ghiocei albi iar toporașii-i poartă trena; În urma ei fluturi galbeni se-nalță în văzduhuri batând timid din aripile fine. Pe pânze de lumină plutesc miresme dulci. Din ochi îi curge rouă și viața întreagă o ține în palmele-i fierbinți.

Privirea-i verde crește mugurii unei speranțe noi și sub cascada de culoare scufundă sufletele-n bucurie. 
E-atâta zarvă printre petale. Și-atâta zâmbet a născut în noi.  

O Primăvara minunată!

Reading me...