Agonie

marți, 27 septembrie 2011

Strigătul sufletului meu mi se sparge pe buze, într-un zâmbet ciudat. Luminile orașului îmi aleargă amețitor prin vene. Și simt fericirea ce mi se înfige în inimă ca un cui înroșit.

Veninul lui e dulce și îmi anesteziază rațiunea. Închid ochii. Uit!

Secundele se izbesc violent de pereții timpului. Le simt, mă dor, mă mint.
Le prind în mâini, dispar. Fericirea moare.

”Para siempre dura hasta que se acaba.”

Tu

sâmbătă, 10 septembrie 2011
Pe foi de suflet mii de amintiri se odihnesc.
Pe sub genele strânse sute de speranțe tresar.
Prin spatele ochilor închiși miliarde de gânduri aleargă.
Pe obrazul gol zeci de picături de rimel au curs... și încă vor mai curge.
Pe buze milioane de zâmbete s-au născut... pentru a muri mai apoi.
Prin atmosferă s-au sculptat mii și mii de cuvinte și voci.
Peste nori sute de vise au zburat.. pentru-a se frânge-ntr-un târziu. Și pentru a zbura din nou.

Amintiri, speranțe, gânduri, lacrimi, zâmbete, cuvinte, vise... eu, poate, le-am uitat.
Dar tu, tu le cunoști pe toate.
Tu mă cunoști pe mine.

„Some people come into our lives and quickly go. Some stay for a while and leave footprints on our hearts. And we are never, ever the same!” I hope that you will stay forever.

La mulți ani!

Toamna ta... Primăvara mea

duminică, 4 septembrie 2011

Afară norii varsă picături mari de ploaie... Înăuntru doar picuri de iubire ni se aștern pe piele.

Afară frunzele galbene cad legănat, acoperind pământul... Înăuntru două suflete dansează în ritm suav, de vals.

Afară vântul șuieră turbat, spulberând crud ultimul vis al verii... Înăuntru sunt șoapte ce murmură cald „Te iubesc”.

Afară bruma ucide cu răceală speranțe... Înăuntru două mâini nasc cu gingășie atingeri de fluture.

Afară zborul de păsări s-a frânt... Înăuntru vise se-amestecă cu parfum de zâmbet, plutind ușor, în atmosferă.

Afară pașii foșnesc pe flori uscate... Înăuntru înfloresc petale de dragoste și dor.

Afară lumea a rămas pustie... Înăuntru un Univers plin de viață strălucește multicolor.

Afară Toamna pictează zările cu un surâs arămiu... Înăuntru abia a venit... Primăvara

Prima zi de toamnă... prima zi de „mine”

joi, 1 septembrie 2011
Am fost un fir de praf purtat de briza caldă a verii. Am poposit timid pe valuri înspumate și am privit lumea de pe un colț de stea. Am învățat să zbor mână în mână cu timpul și să alerg alături de nisipul fin ce se scurge prin clepsidra Vieții.

La început de toamnă, captivă într-o picătură de ploaie, am căzut printre nori pe obrazul unui înger pribeag. Din frunze arămii el mi-a creat un trup; din raze leneșe de soare a modelat un chip; din brumă și flori de toamnă a conturat un suflet. Adânc, sub piele mi-a ascuns propriile-i aripi. În ochi a pus văpăi de soare și scântei de vise. În suflet a sădit petale de speranță și iubire. Cu sângele lui a umplut venele mele, în lacrimile lui m-a botezat, cu bătăile inimii lui a dat viață inimii mele.

Azi, după ani, când aripile au crescut și m-au purtat departe, când visele plutesc în jurul meu, când petalele s-au transformat într-o grădină, mă-nclin în fața Îngerului meu.

La mulți ani toamnă! La mulți ani... mie!

Reading me...