Schiţă

miercuri, 13 aprilie 2011

Viaţa - o galerie de artă
Oamenii - tablouri "înrămate" de constrângerile, prejudecăţile sau doar de egoismul celor din jur.


În miliarde de încăperi minuscule zac miliarde de tablouri. Unele... prea pline de praful uitării. Altele... strălucind hâd sub lumina vreunui reflector. Pe rama lor sunt scrijelite dorinţe strivite nemilos de lemnul dur în care au fost săpate. Pe fiecare pânză dansează culori... vise ce se amestecă indistinct... cu lacrimi... cu zâmbete. Unele, înveşmântate în picuri de negru, agonizează... cu speranţele pierdute pe alte pânze, cu ochii grei, cu sufletul gol. Altele, învelite în aripi gri, rămân nemişcate... suspendate în infinitul universului lor. Cândva, de mult, au pierdut tot.

Câteva priviri curioase mângâie pentru o secundă tablourile. Din când în când se opresc din goana lor.
"- Ce este?" "- O picătură din zi sau o fărâmă din noapte?" "- O rază de lumină sau praful unor stele?"
Şi privirile dezbat... aleg... şi pleacă mai departe.

Nimeni nu vede ce stă ascus în spatele culorii. Nimeni nu vede conturul fin trasat cu mâna tremurând de un pictor... cu ochii plini de suferinţe... cu sufletul pus pe pânză albă din faţa sa.
Nimeni nu aude strigătul mut al tabloului ce atârnă, cu trupul strivit de rama dură, pe un perete gol, într-o încăpere minusculă în care visele nu au loc să îşi întindă aripile.

Privirii care a văzut conturul unui tablou neterminat

Reading me...