Vise ce dor

miercuri, 24 noiembrie 2010

Şi-am visat... şi-am sperat... şi-am visat din nou. Am crezut... şi-am zburat fără să privesc înapoi. Am uitat cum era să cazi... am uitat cum era să mă doară. Am şters tot cu petale de flori... am şters lacrimi... am şters răni. Era nou. Era soare. Era vis.

Vis şters confundat cu realitate clară. Speranţă arzătoare... şi delir. A fost o boare caldă şi înşelătoare ce m-a îmbiat cu parfum de zâmbet. A fost un strop de fericire ce m-a făcut să închid ochii... Şi n-am vazut...

N-am văzut minciuna... şi norii. N-am auzit plânsul... şi furtuna ce se ascundea după o rază de lumină vie. N-am simţit vântul îngheţat... şi sufletul gol. Toate dansează în jurul meu acum... mă strâng în cercul lor de nepăsare... de dispreţ... Îmi smulg fiece vis... îmi şterg fiece zâmbet... îmi opresc fiece bătaie de inimă.

Mă sting încet, cu lacrimi în ochi, cu sângele plin de otravă. Cu trupul ce tremură gol, cu mintea pierdută în visul dintâi.

Reading me...