Vulnerabilă

duminică, 31 octombrie 2010

Închid ochii... te privesc profund... mă atingi cu un gând. Te simt... atingerea ta mă doare. Gândurile mele mă dor. Bătăile inimii tale vibrează în mine. Îmi șoptești ceva la ureche... Milioane de fiori îmi cutreieră trupul, îmi mângâie sufletul, îmi amețesc simțurile. Vreau să deschid ochii și vreau ca tu să dispari așa cum ai apărut, ca o fantasmă, ca un vis, ca o iluzie.

Și totuși ceva mă oprește...

Am un scut ce îmi apără sufletul de furtuni și ploi... iar scutul acela este zâmbetul lui. Sunt ochii lui ce mă privesc cu drag. Sunt mâinile lui ce îmi mângâie fața. Este sărutul lui ce îmi îmbracă buzele cu atingeri catifelate.

Dar scutul nu mai este nicăieri...

Am rămas goală și ploaia îmi sfâșie pielea. Am rămas singură sub vântul rece ce îmi îngheață sângele. Am rămas doar eu... vulnerabilă.

Doar eu....

miercuri, 27 octombrie 2010

Ce simplu e să fii fericit când priveşti lumea cu ochii închişi!
Ce simplu să vorbeşti fără cuvinte, fără să comunici nimic!
Ce simplu să închizi uşa fără să priveşti înapoi atunci când norii se adună deasupra!

Habar nu ai ce se ascunde în spatele tăcerii mele aşa cum nu şti ce se ascunde în spatele cuvintelor ce le rostesc.
Habar nu ai de gândurile ce zboară în noapte sau de cele ce strălucesc sub soare.

Ce culoare au visele mele? În ce ritm îmi bate inima? Câte ploi am ascunse în suflet? Câte cioburi am înfipte în inimă? Ce gust au lacrimile ce se aştern acum pe hârtie?

Nimeni nu ştie! Nimeni nu poate ghici!
Doar eu...

Reading me...