Teamă

duminică, 20 iunie 2010

Închid ochii... imagini pierdute dansează prin mintea mea în acorduri de vioară. Este atâta alb în jurul meu... și flori... și vise. Iar fețe necunoscute mă privesc avid... râd și murmură cuvinte pe care nu le pot pricepe. Este atâta agitație ce-mi curge prin vene... ca o otravă ce mă face să tremur la fiecare pas. Dar ei nu mă văd. Nu mă aud.. sunt doar niște fețe pictate pe pereții minții mele. De fapt sunt doar eu.. singură.. cu teama care mi-a ucis rațiunea și care acum vrea să-mi răpescă și simțurile.

Sunt aici... cu sufletul gol... cu inima ce a încetat să mai bată... cu mintea chinuită de gânduri, de frică, de delir.

Plutesc pe o mare ce tremură odată cu mine, într-o barcă construită din speranțe și stropi mari de vise. Stâncile durerii au izbit-o crud, dar ea este încă aici, purtându-și rănile și plângând în tăcere. Valurile mă apropie de un țărm necunoscut, scânteietor. Dar oare ce voi găsi acolo? Voi putea să îmi construiesc micuța lume aici? Îmi voi putea adăposti speranțele atunci când va începe furtuna? Vei opri tu norii și-mi vei aduce soarele?

Vei fi TU țărmul meu?

Reading me...