Prea repede...

sâmbătă, 17 aprilie 2010

... alerg pe cărările neştiute ale timpului. În drumul meu aud suspine şi râsete şi cuvinte... dar nu le pot asculta. Prinsă în jocul rutinei am uitat să văd dincolo de sticla colorată a aparenţelor. Am uitat de inima ce bate în mine şi în ceilalţi... Şi vreau să fug de tot... să redevin eu... să învăţ să ascult din nou... să învăţ să îmi pese din nou.

Fur câteva secunde timpului şi încerc să visez... dar visul se spulberă prea repede... aşa cum se spulberă şi orele sau zilele vieţii mele. Azi sunt doar un roboţel setat de creatorul lui să facă doar câteva lucruri mărunte care trec neobservate de către cei din jur. Unde sunt toate planurile mele? Şi visele? Şi speranţele? Şi tot?

Zac aruncate într-un sertar plin de praful zilelor ce trec peste el.

Reading me...