Splendoare...

luni, 21 septembrie 2009

Paşi mici mă poartă spre "acolo", unde liniştea se joacă printre copaci, călcând uşor iarba. Mă întorc "acolo", în sanctuarul meu pierdut de timp... ascuns de lume.
Mă priveşte straniu... dar mă îmbrăţişează strâns... Mă mustră că nu am mai venit de mult. Sunt aici, acum!
Şi e curios cum descopăr toamna abia în îmbrăţişarea lui. Turnurile de beton ale vieţii mele o ascunseseră atât de bine până acum iar curgerea timpului îi acoperise freamătul. O privesc în toată splendoarea frunzelor ei moarte ce dansează spre Pământ. Este vie... colorată... şi senină. Este o bucăţică de linişte pierdută în inima oraşului.
Stau "acolo" privind minunata agonie a copacilor, ascultând vântul şi scufundându-mă în mine. Îmi ţin răsuflarea ca să o aud pe a lui... Întind mâinile să mă cuprindă din nou în braţele sale liniştite... Deschid larg ochii şi... visez... plutesc... dispar.

Suflete rupte

vineri, 18 septembrie 2009

Pussycat Dolls - Hush Hush
Asculta mai multe audio Muzica

Lacrimi negre


Ploi de lacrimi negre cad pe sufletul meu gol... E pustiu... nu mai e nimeni... nu a mai rămas nimic. Ecoul mut se întoarce înapoi la mine... Nu a găsit pe nimeni care să îl asculte cum plânge. Mâna tremurândă se mişcă în gol... Nu a găsit pe nimeni care să o atingă blând. Ochii însângeraţi caută în zadar...Negura deasă îi apasă prea rece...
Flori de vise s-au ofilit demult şi acum zboară înecate în vântul cel rece ce le poartă spre neant. Cine să le mai salveze acum? Cine să le mai culeagă de pe jos? Lacrimile cui să se mai verse peste ele şi să le aducă nemurirea?
Nu a mai rămas nimic... doar ploaia neagră... fierbinte... şi amară. Doar voalul nesfârşit al disperării ce se lasă peste ultimul licăr de lumină...
Nu a mai rămas nimic...

Mi-ar...

marți, 15 septembrie 2009

Am obosit să fiu mereu cea care îţi veghează visele... am obosit să fiu umbrela ta de ploaie... am obosit să fiu zâmbetul desenat pe faţa ta. Am obosit să uit mereu de mine, să mă închid într-o cutie pe care să o îngrop adânc în pamântul udat de lacrimile mele... lacrimi ce curg ca o furtună... lacrimi pe care le cunoşti, dar pe care nu vrei să le vezi.
Mi-ar plăcea ca măcar o dată să renunţ la cutie... să dispară şi să redevin eu!
Mi-ar plăcea ca măcar o dată să îmi veghezi şi tu visele!
Mi-ar plăcea ca măcar o dată să îmi asculţi respiraţia!
Mi-ar plăcea ca măcar o dată să poţi descifra muzica sufletului meu!
Mi-ar plăcea... doar că tu nu ştii... nu poţi sau poate chiar nu vrei să faci nimic din toate astea...
Sunt singură!

Prezentul... trecut

marți, 8 septembrie 2009

Noapte... răcoare... lumini pâlpâind... frânturi de galben scânteietor. Mii de voci se amestecă indistinct şi răsună ca ecouri îndepărtate.. uitate de mult.
Fărâme de amintiri se odihnesc lângă mine... mă privesc cu ochii umezi şi mă roagă să nu le alung. Le primesc lângă mine să-mi umple singurătatea... mă cuprind cu braţele lor reci şi mă las purtată de ele. Un parfum îmi învăluie gandurile.. îl cunosc, îl uitasem... iar acum îl simt cum îmi atinge sufletul din nou. Era cald, era tandru, era numai zâmbet... dar a plecat... sau eu l-am lăsat... iar acum s-a transformat într-o clipă ce pâlpâie orbitor în nopţile prea reci.
Zâmbetul s-a şters... ploaia cade prea greu peste mine şi nu mai este nimeni să o oprească. Tu mă abandonezi constant ca pe o haină veche care te apără de frig, dar la care renunţi ori de câte ori apare soarele. Iar eu te aştept mereu aşa cum aşteaptă fluturii primăvara... dar e frig, e zăpadă şi e întuneric...
Tu nu mai vii... iar eu... eu nu mai vreau să fiu doar haina veche... eu NU te mai aştept... eu... eu caut PRIMĂVARA mea...

Reading me...