Poveste

miercuri, 25 martie 2009

În seara asta voi scrie o poveste... Povestea unei păpuşi... o păpuşă prea mică pentru mâinile care o mânuiau... o păpuşă ucisă de degete nepăsătoare care au încetat să o mai mângâie... doar o păpuşă.

Era doar o păpuşică legată cu sfori de degetele lui... o păpuşică naivă care credea în EL... De fapt care VOIA să creadă în el... voia cu atâta disperare încât ajunsese să se mintă singură... ajunsese să nege ceea ce vedea cu ochii ei ori ceea ce simţea pe piele. Ar fi făcut orice, doar să îi fie lui bine... S-a îmbătat cu apă rece, s-a înecat în minciuni frumoase care ziua sclipeau în soare iar noaptea deveneau hidoase. A vrut să fie fericită măcar pentru o oră sau o zi fără să se gândească că fericirea ei ar putea fi o altă minciună.

Nimic nu ţine pentru totdeauna... nici măcar minciuna... Şi într-o zi minciuna lui s-a năruit şi, odată cu ea, au murit şi visele ei, a pierit speranţa şi şi-a pierdut încrederea. Cum să separe adevărul de minciună? Ce era adevărat şi ce nu din tot ceea ce îi spusese el? Cât de des a minţit? Ce lucruri nu aflase încă? Erau chinurile sufletului ei, lacrimile şi strigătele lui disperate... şi mâna de care era legată...

Trebuia să oprească lacrimile, minciunile, tot... Sforile au fost tăiate cu brutalitate şi durere intensă de mâini tremurânde iar în locul lor au rămas doar răni adânci, sângerii. Minciunile se sfârşiseră... odată cu încrederea şi visele ei.

Construind iubirea

sâmbătă, 14 martie 2009

Am descoperit în sfârşit ce este iubirea... este o luptă continuă cu noi şi cu alţii... este speranţă şi regret etern... este un  zbor spre înalt şi o cădere dureroasă... este o mulţime de spini înfipţi în inimă de mângâieri tandre... lacrimi şi durere toate împletite cu "te iubesc"... Şi ce mai înseamnă un "te iubesc" când alte sute de gesturi înseamnă contrariul?

Iubirea este o construcţie veşnic neterminată... adăugăm zilnic câte o cărămidă prin gesturi şi cuvinte frumoase, printr-o floare sau printr-o simplă privire. Prin încercările nesfârşite de a-l face pe celălalt să zâmbească... prin încercările disperate de a-l înţelege şi de a-i fi alături. Prin speranţele nemărturisite şi prin visele abandonate.

Şi, după atâta suferinţă şi lacrimi ascunse, celălalt vine şi distruge ce a-ţi construit împreună, călcând în picioare totul, fără compasiune sau regrete. Distruge totul într-o secundă, prin cuvinte tăioase, prin gesturi reci, prin nepăsare... Lasă în urmă doar ruine scăldate în ploi de lacrimi... Şi apoi vine trist spunând că îi pare rău... Şi începe totul din nou... Aceleaşi zâmbete urmate de aceleaşi lacrimi... Aceleaşi zboruri urmate de aceleaşi căderi... Aceleaşi promisiuni că lucrurile se vor schimba... Aceleaşi speranţe că totul va fi bine... 

Când va fi bine în sfârşit? Când nu va mai fi totul doar o minciună frumoasă? 

Viaţa ca un labirint

miercuri, 11 martie 2009

Am fost de câteva ori pusă în faţa unor situaţii fără scăpare, mi s-au adresat întrebări la care nu aveam niciun răspuns... sau cel puţin aşa mi s-a părut atunci. Acum mă descopăr pierdută într-un labirint a cărui cale nu o pot găsi. Sunt în faţa unei imense răscruci iar de drumul pe care îl voi alege poate depinde toată viaţa mea de acum în colo.

Sub presiunea asta nicio decizie nu mi se pare destul de bună... nicio cale nu pare să mă conducă spre visele ce le construiesc şi peste tot descopăr doar drumuri închise ce nu conduc nicăieri...  Cu cât mă gândesc mai mult cu atât toate devin şi mai complicate... toate posibilităţile se învârt în jurul meu fără încetare... ameţitoare, ireale, chinuitoare.

Ştiu ce îmi doresc şi mai ales ştiu ce nu îmi doresc, dar chiar şi aşa nu-mi pot da seama cum să obţin ceea ce vreau... Cum să aleg între lucruri pe care le iubesc... Cum să renunţ la ceva ce îmi doresc... Ce pot face pentru a atinge fericirea? Ce să sacrific sau pe cine? Ce să fac cu viaţa mea?

Like a woman

duminică, 8 martie 2009

"Femeile sunt creaturi menite sa fie iubite, nu intelese." - Oscar Wilde

Vă suntem mereu alături, vă iubim, vă înţelegem, vă ascultăm, vă iertăm când greşiţi, vă dăm sfaturi, vă mângâiem... Petrecem săptămâni în şir căutând cadoul perfect pentru voi, încercăm să fim mereu altfel, mereu frumoase, încercăm să vă surprindem, să vă facem fericiţi.. Încercăm să vă dăm forţă atunci când o pierdeţi pe a voastră, luciditate atunci când vă lăsaţi răpiţi de miraj.. Căutăm să fim perfecte, strălucitoare... ne abandonăm visele pentru a trăi visele voastre, ne îngropăm speranţele pentru a spera cu voi, ne părăsim drumul pentru a vă urma. Trăim pentru voi iar în final constatăm că am trăit în van...

Ne lăsaţi singure, convinşi că vă vom aştepta.. Ne oferiţi frimituri de afecţiune şi iubire crezând că ne sunt suficiente.. Ne călcaţi în picioare şi apoi vă întoarceţi, zâmbind.. Vă luptaţi să ne cuceriţi şi apoi ne lăsaţi într-o cameră goală, ca pe un trofeu lipsit de valoare.. Uitaţi să spuneţi "Te iubesc!" crezând că ştim deja acest lucru.. Uitaţi să ne aduceţi flori.. uitaţi să ne mângâiaţi.. uitaţi că existăm şi că vă iubim... uitaţi că avem propriile vise, gânduri, sentimente. Devenim doar obiecte prăfuite, fără nicio valoare, pe care într-un final le aruncaţi la gunoi...

Azi, femeile vor schimba lumea... nu vor mai fi obiecte, nu vor mai uita de ele, nu vor mai fi ignorate sau respinse.. Vor fi puternice, frumoase şi, mai ales, fericite!

Tears

vineri, 6 martie 2009


Ce poate oare să fie mai trist decât însăşi tristeţea? Ce poate să doară mai mult decât lacrimile? Ce poate să rănească mai mult un suflet şi aşa destul de chinuit?

Azi mă doare mai mult decât oricând faptul că trebuie să mă ascund mereu... să trăiesc veşnic printre umbre de dragul aparenţelor... să par cel mai fericit om, sau cel mai puternic, sau cel mai bun. DE CE nu pot să arăt ce simt cu adevărat? DE CE nu pot să fiu ce sunt? 

Sunt doar un om... am un suflet sensibil pe care nu îl pot deschide în faţa nimănui, mă lupt zilnic cu slăbiciunile şi complexele mele, fac greşeli... Vreau să pot plânge atunci când simt că lacrimile îmi umplu ochii... vreau să îmi dezvălui slăbiciunile fără să mă tem că ceilalţi vor profita de ele, fără să mă tem că mă vor judeca sau că îşi vor schimba părerea despre mine... vreau să strig, să râd sau să alerg când simt nevoia...

Azi am nevoie de o îmbrăţişare caldă... de cineva care să mă ţină de mână şi să nu mă lase să cad... de un umăr pe care să pot plânge în voie şi de o mână care să îmi şteargă lacrimile fără să îmi ceară explicaţii... sunt aşa de singură şi doare aşa de tare...

Azi am nevoie de tine... dar nu e gasesc nicăieri...

Reading me...